jump to navigation

Disecţii posibile marţi.15.2007

Posted by gmmail in Psihologie.
comments closed

În manifestările sale, erosul se nuanţează în trăiri diferite, femeia distingându-se în acest plan, de bărbat. Erosul nu are acelaşi înţeles pentru cele două sexe. Remarcând acest aspect, Byron afirma că dragostea în viaţa bărbatului nu e decât o ocupaţie, în timp ce pentru o femeie, reprezintă întreaga viaţă.

Este evident că o femeie caută în bărbatul iubit, idealul masculin, dar aspirând spre acesta, ea realizează treptat că mulţi dintre bărbaţi sunt foarte tâmpi şi foarte comuni. Cu toate acestea, ea se va manifesta destul de indulgentă la început, cu condiţia să nu fie prea crunt dezamăgită. De aici rezultă o formă diversă de erori adesea lamentabile. Nu de puţine ori, valoarea bărbatului se va manifesta în ochii ei, prin forţă fizică, eleganţă, bogăţie, inteligenţă, cultură etc., dar ceea ce va dori ea în permanenţă este ca persoana în care investeşte emoţional-afectiv să întruchipeze esenţa bărbatului.

În materializarea acestei tendinţe, dorinţa de dragoste devine dragoste pasională, când este confirmată printr-o relaţie fizică. Dar şi inversul este valabil: dragostea se poate naşte dintr-o relaţie fizică, femeia dominată sexual, putând hipervaloriza un bărbat, care până atunci i se păruse insignifiant.

Oofff…

Cu toate acestea, toate femeile au visat „marea dragoste” şi aproape toate au cunoscut surogate ale acesteia. „Marea dragoste” li s-a înfăţişat ca neîmplinită, derizorie, mincinoasă, incompletă, generând în final o gamă diversă de decepţii.

Încercând să explice aceste aspecte, psihanaliza acreditează ideea că orice femeie urmăreşte în partenerul său imaginea tatălui ei. Imperfecta sincronizare imagistică a celor doi ar crea distorsiuni, compromisuri, decepţii. Evident că e o prostioară intelectuală. Eu cred că tatăl o uimea pe fiică, nu prin faptul că îi este tată, ci prin aceea că este bărbat şi, ca orice bărbat el declanşa si oarecare magie, o anumită rezonanţă în sufletul ei. Rezultă logic că, nu imaginea tatălui o urmăreşte femeia în iubitul ei, ci autoritatea contextuală prin care se reînvie o stare anterioară ce implică protecţie, siguranţă, afecţiune, sentimente ce existau în anturajul părinţilor şi la adăpostul acestora. Astfel dragostea ei şi cea pe care o aşteaptă de la partenerul său, îi redă copilăria, siguranţa, împotriva unei lumi în mijlocul căreia ea se simte dezorientată şi liberă. Acest tip de afectivitate se regăseşte în iubirile multor femei, ele însele fiind fericite când iubitul lor le numeşte fetiţe, copile sau când apelează la diminutive.

Femeia suferă fiindcă a crescut şi că este o adultă. Ea se încăpăţânează să se poarte copilăreşte, prelungindu-şi astfel copilăria. A se întoarce în copilărie, în braţele unui bărbat care le fascinează, este un act ce le face fericite (Simone de Beauvoir). Şi corespondenţa îndrăgostiţilor confirmă acest lucru: „micuţa mea”, „fetiţa mică” etc., sunt expresii caracteristice ale lor.

Am sentimentul că tocmai această dorinţă de aneantizare, de reîntoarcere atestă o voinţă acută de a exista, iubirea ei confundându-se cu dorinţa de a-şi afirma eu-l. Astfel femeia cere iubitului său, justificarea propriului său ego. Ea nu se abandonează – de regulă – dragostei, decât dacă la rândul său se simte iubită, iar dragostea ce i se arată, o poate determina să se îndrăgostească. De aceea bărbaţii, cunoscători în a flata sensibilitatea feminină, vor deştepta pasiuni profunde, chiar dacă seducţia fizică le lipseşte cu desăvârşire.

Nu cred că ziua de marţi are 4 ceasuri rele… Trăiţi-vă şi simţiţi-vă iubirile!

Frumuseţi în lucruri mici luni.14.2007

Posted by gmmail in Libertate.
comments closed

Mă fascinează mişcarea… Mişcarea trupurilor în ceea ce au ele inesenţial. Automatizat. Inconştient. Natural… Trupuri înţelese ca şi corpuri însufleţite. Animate. Vii. Şi sesizez diferenţe între cinematica masculină şi cea feminină… Pentru ca – şi iar, îmi dau dreptate – sexul intern, sexul trăit, ceea-ce-te-simţi – bărbat sau femeie – impregnează personalitatea, eu-l în toate adâncimile lor, precum o picătură de cerneală mov, un pahar cu apă…

Mişcarea feminină e diferită de cea masculină. Ca intensitate, ca ritm, ca lascivitate, ca mesaj, ca amplitudine, ca sens, ca aspect al frumosului…

Un bărbat îşi poate educa mişcarea, o poate perfecta până la a deveni artă. În dans, balet, sport, etc… Mişcarea unui bărbat va deveni generatoare de frumos, de estetică cerebrală, raţională… Va putea deveni perfecţiune…

O femeie nu trebuie să facă nimic pentru a-şi eleva mişcarea… Estetica fiinţării ei nu are nimic raţional, cerebralizat, raţionalizat… E chemare, ambiguitate şi promisiune din proiectare. E naturaleţe fără efort…

Sau poate că aşa văd eu la început de săptămână

Întrebări sâmbătă.12.2007

Posted by gmmail in Ana.
comments closed

Cine e Ana?

Seară şi alcool reloaded vineri.11.2007

Posted by gmmail in Libertate.
comments closed

Era şi timpul… Era şi timpul unei seri alcoolizate cu rol în umplerea unui gol…

Ce naiba simt???

Lene… moliciune, indiferenţă, siguranţă, sentimentul că pot orice, euforie, erecţie incertă, vise stimulativ-erotice, dorinţă vs. putinţă, superioritate, gândire laterală, dezgust existenţial, filosofie marginală, impulsuri antisociale, halucinări în roz, omnipotenţă, cuvinte, mult prea multe cuvinte, paralogică, iteraţii, nevoia de a plânge, un mâine aparent clar, exibiţionism verbal, captarea atenţiei, imagini incerte cu reverberaţii în plan emoţional, sex, sex, sex, critici şi pseudo-analize, remuşcări şi proiecţii, sămânţă de scandal, nevoi de argumentare, impuneri de convingeri…

Şi ce mai simt???

Somn, uitare de sine, acutizarea unor nostalgii ceţoase, justificări de comportamente, nevoia de acuze, gelozii de doi bani, raspunsuri pe care nu le ascult, un zâmbet tâmp, o privire disipată şi necentrată, o lume a binelui şi a răului, o femeie care mă poate minţi…

Şi totuşi, ce…???

Nevoia de zgomot, temeri mascate de cuvinte, o lume elastică şi mult sictir… Revoltă împotriva prostiei, împotriva superficialităţii a inautenticităţii, a cuvintelor goale… Dezgust pentru religiile pământului, pentru minciuna lor pentu Dumnezeul lor umanizat… Şi nimic.

Şi ceartă şi împăcare şi nervi şi relaxare şi pierdere şi regăsire şi mlaştină şi contur şi zâmbet şi lacrimi şi ochi şi umeri goi şi voi care mă citiţi…

Şi somn sub priviri rabdătoare….

Infantile miercuri.9.2007

Posted by gmmail in Ana.
comments closed

Un aer înnecăcois, greu respirabil îmi invadă plămânii… Inspiram cu putere ca să nu mor. Glasul perfid tocmai îmi şoptise în trecăt că Ana nu e singură acasă. Azi. Câteva ore nu e singură…

Un sânge negru îmi pulsa în ochi… Imagini crude, de un colorit şi de o limpezime orbitoare îmi acaparară mintea. O Ană răvăşită de mâini necunoscute se risipi în toate celulele corpului meu iscând un tremur fin.

- Prostii… Nu cred… am răspuns nesigur. Vocea mea gâtuită stârni un zâmbet fugar de mulţumire undeva.

Am plecat spre Ana în fugă. Am plecat să văd durerea, să văd sfârşitul unei lumi. Extaze la care nu aveam acces îmi forţau paşii să alerge. Secunde de rău îmi îmbăiau privirile. Întrebări la care nu aveam răspuns urlau în timpane: De ce? De când? Cu cine? Si iaraşi De ce…

Stări contrastante se succedau ameţitor sfâşiindu-mă. O arsură rece în stomac mă facu să mă opresc lăsând ura sa urce… O ură seacă, lucidă, justificată… O ură violentă, mocnindă, gata să erupă… O ură grea care va face dreptate…

Am sunat – ca de atâtea ori – la uşa apartmetului cunoscut, aşteptând încordat SĂ VĂD impostura, falsul, minciuna… Ape care nu mă udau curgeau peste mine şi aşteptarea îmi justifica miile de întrebări la care vroiam un răspuns…

Cu teamă, ezitant, uşa se crăpă… Şi apoi Ana… Surpriza revederii mele mi-o aruncă în braţe. Muşca din buzele mele ca din piersici coapte… Năucit de reacţie am inspirat profund simţindu-i privirile cum le căutau pe ale mele…

- Azi nu mă iubeşti, i-am auzit vocea şoptită… Şi nu stiu de ce. Dar nu-i nimic! Te iubesc eu. Şi azi şi mâine, şi mereu… I-am simţit pielea gâtului cum se înfioară la atingerea genelor mele.

Şi linişte. Şi Ana.
Şi eu care mă priveam jenat şi strâmb…