PRIVIRI INVERSE

Obosit de călătorie, ros de vremuri şi de neînţelegeri am ajuns în fine ACASĂ. Bucuros că mă revede, PRIETENUL îmi zâmbi şi – ştiind ce i-am adus – mă întrebă cald:

- Cum te simţi? Cum a fost? Ce mi-ai adus?

Ne-am privit o clipă, sau mai bine spus, ne-am simţit o clipă, şi mult prea istovit ca să mai pot vorbi mi-am scos sufletul şi i-am arătat: resemnări, durere, lacrimi, iubiri risipite, ură, oboseli inutile, eforturi sterile, mult zgomot, multe vorbe şi tare puţine bucurii…

Micul meu bagaj mă ruşină…

- Iartă-mă PRIETENE, i-am spus timid… Iartă-mă! Mai vreau o dată! Trimite-mă înapoi pentru ca mai vreau o dată…

Şi m-a trimis! Şi unele istorii le repet….

Am ajuns acasă seara târziu, pe o ploaie prostească menită parcă să mi se strecoare rece şi jalnică în gânduri. Pe drum spre casă am întâlnit un cuplu descompus de ani, forţându-şi oasele să se mişte prin ploaie… I-am privit disperat fiindu-mi o imensă milă de mine însumi, încercând să transfer plasticismul reumatismului lor în propriile-mi articulaţii pe care încă le mai simţeam reci şi ude. N-am reuşit nimic afară de regretul că nu pot fi atât de bolnav încât să simt dezagregarea.

Acasă nu mă aştepta nimeni. O tăcere solemnă se îmbibase în aerul stătut şi m-am simţit străin. Mi-am aprins o ţigară spunându-mi mie, cu o voce străină, puţin stridentă, ascuţită, ce a lucit parcă în obscurul camerei, că vreau să fiu singur.

Am început calm să mă dezbrac, mimând un dans obscen a cărui muzică o simţeam intern, un ritm cu rezonanţe hinduse, însă nu la o turaţie normală ci puţin hârâit, dar atât de încărcat de pământ, de legat de esenţa pământului încât vroiam să cred că senzaţia ce o încercam era una de micşorare treptată pe măsură ce respectam regulile dansului, micşorare ce urma să se finalizeze cu o contopire ulterioară cu pardoseala. Hainele ce îmi deveneau din ce în ce mai largi, mai mari, cădeau de pe mine rând pe rând la câte o mişcare bine executată, impusă parcă de cineva care mă coordona, încât, la scurt timp, m-am trezit gol, complet dezbrăcat în mijlocul camerei…

Ţigara se consumase singură, căzând în final pe faţa de masă, găurind-o. În noapte mobila troznea când şi când, suspinul ei izbindu-se sec de pereţii ce-i intuiam aproape. Am intrat în baie şi cu o insistenţă maladivă am început să-mi privesc corpul în oglindă. Forme rotunde, unele mai ascuţite, mai osoase, altele rotund finisate. Urmam câte o linie ce se întindea înspre în jos, unduitoare, cu curbe largi, abia schiţate, când formând unghiuri ascuţite, când pierzându-se într-un infinit plan…

- Unde e perfecţiunea? mă întrebam mereu, mereu… Unde? Mă priveam brusc în ochi pe măsură ce mă apropiam cu o încetineală şi prudenţă de felină, de oglindă. Pupila se mărea speriată de ceea ce se întâmpla. Am stins becul şi mi-am pus lanterna în ochi privindu-mă astfel în oglindă. Acum nu mai aveam corp ci doar ochi. Ochi speriaţi ce se dilatau cumplit, aproape refuzând să se privească. Mi-a venit ideea că unii, din alte zări îşi pot anula corpul rămânând doar ochii. Ochi ce devin indestructibili şi cvasi-penetranţi. Ochi ce nu au obstacole, apele lor putând fi oriunde şi oricând. O spaimă teribilă m-a cuprins şi mi-am simţit părul cum se arcuieşte luând forma unor ace gata să mă protejeze de eventualul necunoscut.

- Eşti un nimeni, mi-am zis. La ce bun să te sperii? Frica în definitiv se dezvoltă în aceleaşi etape şi parcurge aceleaşi intensităţi ca şi orgasmul. E doar de semn opus şi necesită alte metode de a o pune în valoare.

Simţeam teribil nevoia să urinez.

Dormitorul era pustiu… M-am învelit în plapumă urmărind dezgustat emisiunea TV. Nimic nou. Mulţi morţi, multă violenţă, oameni de paie care cred că-i conduc pe alţii, vorbe, multe vorbe. Pe net acelaşi lucru sec. Mă învelea încet, încet somnul…

- Prietene, a fost, cred, ultimul gând, ajung la Tine destul de repede… Du-mă în nişte spaţii minunate în noaptea asta şi din amintirea visului lor să pot zâmbi soarelui de mâine.

Am adormit cu zâmbetul Anei în gând, luând în serios interdicţia ei – în ceea ce mă priveşte – de a iubi nuferii…

Un Paşte colorat, viu şi plin de cadouri care să aducă zâmbete sincere, tuturor!