Stand by
Nu mai vreau sa scriu… Sau nu mai pot…
Nu mai am povesti, ganduri, vise, emotii, placeri si metafore de daruit.
Ceva s-a topit si s-a cristalizat intr-un format nou. Unde scrisul, desi ramane un ceva frumos mereu in si cu mine, acum nu-l mai simt necesar.
Mi-e dor de voi si nu mi-e dor. Mi-e dor de mine si nu mi-e dor. Mi-e oarecum bine asa.
Nu stiu cat si daca asta e ce-mi trebuie…
Dar veti afla primii.
Pana atunci filtrati primavara asta cu toti porii.
Ca e ceva in aer care merita retinut!
Categories: Libertate
Doamne, cat te inteleg!
Nici eu nu mai scriu… Si vorba ta, mi-e bine si in acelasi timp nu mi-e bine asa. Poate nu mi-e bine fiindca tot incerc sa imi explic de ce nu mai sunt creativa. La o buna reauzire, recitire…
Paste fericit!
…chiar ca…
e o noua etapa iar fiecare etapa trebuie arsa pana la capat.
Să ai parte de linişte, dragoste, bucurie, de Sărbători şi tot anul! Paşte Fericit, dragă Marin !
am reusit in sfarsit sa-l aud si nu avea nimic de discutat cu mine – a fost ca o eliberare si un alt semn ca vreau prea mult sa simt si nu se leaga simtirea de ceea ce am nevoie !
Destul de trist ce spui aici… vezi ca vine primavara, sa nu te gasesca tot asa, good luck!
ia o iarba !
ai depresie.
ia o pauza. fugi in lumea larga. redescopera.
am urmat fara sa fi citit instructiunile mai putin partea cu iarba – nu este o optiune este ultimul drum
Eu nu vreau pe ultimul drum, eu vreau sa stralucesc de tinerete, sa ma clatin in betia trandafirilor pentru dulceata si sa lesin de placere intr-un lan de frezii!
Primavara s-a dus, vara puteziceste cu ploi si calduri, astept toamna sa-mi intepe putin fiecare radacina si sa-mi aduca ploile adevarate, ceata tarzie si mirosul de lemn ars din diminetile dinaintea gerului primei zapezi …
Ah si mi-e dor de El-ul pe care mi-l construisem eu, acel El de care are nevoie orice iluzie – prietenul…eternul prieten de suflet …
Sper sa mai ne scrii, te voi mai vizita din cand in cand sa vad daca mi-ai ascultat sfatul
iar si iar Suflete! – Iar si iar cu ameteli tarzii! – iar si iar cu simturi “maltratatoare” de chimie
Iar simt ceva-uri care imi zbat ceva-ul in plex: era o noapte inghesuita cu vederea pe geamul de la etajul unui autocar si dupa 2 ore de nimic apare un zambet aiurea, care-mi implanteaza brusc in spatele plexului, in mine, o radacina de emotie … apoi emotia se schimba-n-tr-un sentiment teribil si ma priveam …. ca intr o oglinda in niste ochi pe care i stiam parca