Realisme conjugale… 2 marţi.24.2007
Posted by gmmail in Iubire, Sex.trackback
Îi zâmbi cald dar nu-l vedea… Simţea încă pe buze gustul apăsat al Celuilalt. Se înfioră o clipă când îşi aminti cum i-a fost furat mirosul sânilor. Alungă cu frământare dar cochet acest gând şi aproape imperceptibil se crispă şi vru să se îndepărteze.
Dar nu mai era timp… Strânse ochii cu putere, parcă pentru a păstra o secundă mai mult acea imagine după care se abandonă mâinilor cunoscute, care o chemau…
Nu simţea nimic. Conştientă de sine, de rolul său, de soarta sa, de iubirea sa se implică în nevoia celuilalt de a-şi găsi liniştea. Aştepta generoasă încheierea unui du-te-vino, inutil. Îşi zâmbiră amândoi dar fiecare altui gând. Şi jocul în doi continuă până se stinse.
Adormiră tăcuţi. EL IUBIND-O, EA IUBIND…
Evident că mâine va fi soare…
Comentarii
Sorry comments are closed for this entry
Prietene…faci tu ce faci….si reusesti iarasi sa spargi sufletul in dumneaei…
O sa tot lipeasca cioburi vreo doua zile….
Prietene… De ce naiba mi-ai dat liberul arbitru???
Prietene, zau ca sunt mandru de cum folosesti darul asta!
Prietene… Fac si eu ce pot… Pentru tine – ORICE
Fii tu insuti, dragul meu….e de-ajuns….
Ma straduiesc, fir-ar sa fie… Nu e simplu dar e bine….
Daca ar fi fost simplu….n-ar mai fi fost atat de incitant…. Si ca sa te simti mai bine….nu esti singurul care se straduieste!
Se aseza cu infrigurare in fata ecranului…sa verifice iarasi….a cata oara astazi? O, Doamne! Ceva nou! Cunostea pagina atat de bine incat remarca dintr-o privire orice schimbare… zari vag noutatea, inchise ochii amanand inca putin senzatiile care stia ca o vor coplesi… Asa facea de fiecare data, era un ritual….ii intrase in sange….Simti teama. Prima data simtea teama….o alegea la inceput ca sa scape de ea…Teama ca ce va citi ar putea-o rani…Se mai intamplase….odata, candva, cu multa vreme in urma…dar teama ramasese, parca pe zi ce trecea mai vaga, pierzand din putere…
De-abia dupa ce frica se stinse inghitita de speranta isi dadu voie sa simta bucuria darului. Se simti iarasi norocoasa…de fiecare data o coplesea intensitatea bucuriei….si curiozitatea….ele nu se estompau…Era mirata si ea ca deveneau din ce in ce mai puternice, de fiecare data mai intense….bucuria si curiozitatea….Isi trai senzatiile cu savoare, fara graba….cu ochii inca inchisi…simti gustul inconfundabil al asteptarii prelungite, adanc in ea…aceeasi senzatie de dilatare…de fiecare data….
Miji usor pleoapele citind titlul..atat….doat titlul….Ii reveni in minte imaginea ei, copil fiind, impaturind lozurile intr-un anume fel, asa cum o invatase tatal ei….tragand usor hartia, incercand sa ghiceasca prima litera…C sau N? Castigator sau ne….? Zambi amintirii….Titlul promitea mai mult decat sperase….
Si dintr-o data simti ca nu mai poate! Ca trebuie sa citeasca tot, dintr-o suflare, sa parcurga textul fara sa inteleaga nimic, sa sara literele, sa citeasca in diagonala, oricum, in orice fel…numai sa stie! Devenise de nesuportat amanarea…. Asa facea de fiecare data, niciodata altfel…De-abia la a doua, a treia, a cincea lectura…sensul se aseza cuminte in intelegerea ei…Era criptic, plin de metafore, simtea diferenta de ton in italice….diferenta de sens in bolduri….se imbata de multitudinea fatetelor lui incercand sa le gaseasca pe toate, ca intr-un joc de oglinzi…. Ii placea…la dracu’….de fapt trebuia sa recunoasca macar siesi ca nimic n-o incitase vreodata in asemenea masura…
Si totusi….asta seara….vorbele o izbira cu forta unei tornade…Asta seara, prima schimbare in ritualul ei obisnuit. Asta seara fu incapabila sa citeasca a doua oara…Parcurse textul in graba, cu foame…inregistra abstract sensul….si se trezi cuprinsa de spasme… Stia….trebuia sa inchida, va citi atent mai tarziu…acum tremurul era prioritar….Inchise pagina si apuca pachetul de tigari fara sa-l vada, din reflex…Iesi afara, in aerul rece al noptii….fugi departe, aproape de nuc…acolo era intuneric….cauta intunericul cu infrigurare, se voia cuprinsa de el…se voia dizolvata de neant…Se aseza pe pamantul rece…in genunchi….reusi sa-si aprinda tigara si trase cu sete….avea nevoie de nicotina mai mult decat de aer… Simti drogul intrandu-i in plamani…sperand sa-i linisteasca tremurul incontrolabil al trupului…Isi auzi dintii lovindu-se sec unii de altii…stia ca pana nu-si va linisti mintea spasmele nu vor inceta… Care minte? Era blocata! “De unde stie? De unde stie? Dumnezeule mare, de unde stie??? Ma omori cu zile…ma omori cu zile….Cine esti tu? De unde stii? Cine esti tu? Doamne, o iau razna! Ce se intampla cu mine? Dumnezeule mare, ce se intampla cu mine???? De unde stii?…De unde stii????” Repeta litanic intrebari carora nu le cauta un raspuns concret… isi umplea mintea cu ele intr-o incercare disperata de-a gasi un punct de reper in haul in care simtea ca aluneca… Se agata de ele cu putere, simtea ca daca inca isi poate pune intrebari, atunci nu si-a pierdut mintile de tot….
Inca o tigara, si inca una, si inca nu mai stie cate….inca spasme, din ce in ce mai rare, mai line, mai mici…
O jumatate de ora de tremur, de intrebari fara raspuns, de ganduri razlete, de pierdere de sine….
De-abia dupa ce s-a linistit a reusit sa citeasca din nou…de data asta cu mintea mai clara, cu simturile mai treze, cu atentie, cu concentrare….cu drag….
Poate că vom trăi momente în care ne vom fi suficienţi nouă înşine. Poate ca vom trăi secvenţe în care lucrurile vor fi limpezi… Nu ştiu. Acum însă avem nevoie să ne reflectăm în ochii şi mintea celuilat.
Îţi mulţumesc Liana pentru feedback. Din el îmi iau forţa imaginaţiei, prin el mă calibrez… Dacă o singură emoţie te-a încercat citind atunci sunt fericit. Aceleaşi mulţumiri şi pt psiheea…
PS. Liana, posturile tale sunt minunate…
Eu iti multumesc, gmmail… Fiindca postand pe blogul tau incep sa invat sa tin cont de feedback. Si asta inseamna mult raportat la firea mea impulsiva, la caracterul meu impetuos, de nestavilit, la credinta ferma de “asta sunt si nu-i accept in jur decat pe cei care ma inteleg de la sine fara ca eu sa fac vreun efort deosebit sa ma fac inteleasa”. Inseamna mult! Percep acest proces ca pe-o transformare alchimica….o cizelare, o slefuire….muchii ascutite prefacandu-se incet in contururi blande, line, in curbe sinuoase… Daca voi continua in ritmul asta ce voi deveni la final? La care final? Nu cumva tinand cont de feedback se creeaza un produs finit care contine in el si materialul brut de inceput, si priceperea sculptorului de-a modela? Unde voi mai fi eu insami la final? Cat din mine, cea de-acum, se va mai regasi in opera de arta a sfarsitului de drum? Nu cumva ma voi pierde? Mda…cica nimic nu se pierde, totul se transforma…Da! Dar in ce? Vreau asta? Ceea ce sunt acum mi-e cunoscut, mi-e familiar, implica obisnuinta si control…ceea ce voi deveni e inca in stadiul de idee, de potential, de necunoscut…si implica teama de neant, de pierdere de sine… De dimineata, primul gand…si zambesc la amintirea lui…”de data asta ori imi frang gatul, ori ma inalt la cer…”
Vezi…de-aia imi place mie sa te citesc…fiindca ma lasi cu mai multe intrebari decat raspunsuri… Ai tu, asa, un talent de-a imi stimula unicul neuron, si-ala bolnav de plictiseala!
Pot eu sa nu-ti multumesc pentru tot?
bine zice nu! cad cioburi….
infidelitatea e singura chestie peste care nu pot trece intr-o relatie. deci iti dai seama ca ai atins niste puncte sensibile pentru mine cu postul asta.
Heeiii…
ce hei, mey?
si mai ziceai ca nu scrii despre infidelitate 
)