PRIVIRI INVERSE

Comentarii

1. Ana - miercuri.16.2007

Pe nesimtite, deasupra mea, cerul isi domolise sclipirea. O stea rasarise din senin, stinghera, in crestetul padurii.

„S-ar putea intampla fel si fel de miracole”- mi-am spus, continuand sa sofez prin bezna imprastiata doar de lumina laptoasa a farurilor.

Se termina padurea. Lasai in urma copacii grosi cu coroane inalte ce margineau soseaua.
O oboseala grea imi apasa pleoapele. O moleseala calda, blanda imi cuprindea simturile, imi curgea in vene, imi adormea ochii inrositi de nesomn. Cu o urma de luciditate imi spusei ca trebuie sa opresc undeva. Oriunde. Doar sa dorm. O ora macar.

Casuta se ivi pe neasteptate dupa un cot al drumului. Mai mult o ghicii in noaptea neagra…lacas solitar intr-o pustietate dominata doar de vegetatia muntelui.
Se zarea o geana de lumina trecand prin storurile lasate, protejand o intimitate…a inca nu stiam cui. Ma hotarai sa opresc, prea era tentanta casa asta, aparuta de nicaieri… Poate as putea gasi gazduire peste noapte, un pat si liniste…si poate un ceai cald…
Batui la usa grea cu speranta ca ma va auzi cineva in ciuda orei inaintate. O data, timid…si inca o data…ceva mai tare…Sunetele mi se pareau bubuituri in linistea blanda a noptii.

„Se pare ca nu-i nimeni…sau poate dorm toti…”- imi spusei cu regret, indreptandu-ma spre masina parcata stramb, hotarata sa plec. Mana se indreptase spre portiera cand urechea prinse un zgomot nou, venind din spate, dinspre veranda pe care tocmai o parasisem. Se parea ca cineva imi remarcase totusi prezenta.

„Ce doriti?”- o voce calda, cu tonalitati joase, de barbat matur.

„Un pat, un ceai…un somn bun…”- as fi spus in mod normal. Dar nu zisei nimic, nici eu nu stiu de ce. Poate pentru ca, dintr-o data, mi se paru ca trebuie sa stie deja…si ca ar fi un efort prea mare sa mai precizez si eu inca o data ce era atat de evident…

„Hai inauntru!”-firesc, ca si cum m-ar fi asteptat…

Nu-mi era pic de teama. Poate pentru ca oboseala deja invinsese orice urma de precautie… Ce rau putea sa mi se intample? Alternativa era un somn in masina, pe marginea drumului. Scuturai capul, alungand orice urma de retinere…

Era cald si bine in casa…un hol curat la intrare, miros de brad, de carti multe, de tabac…o camera de zi nu foarte mare, biroul lui intr-un colt, doua fotolii largi, o masuta intre ele, o canapea, cateva rafturi, carti, veioza aprinsa in colt, bolul cu cristale jos, la margine de camera…bujori albi pe masa…ochelarii lui asezati ca semn de carte („citea”- imi spusei)…inregistram abstract amanunte din mediul in care ajunsesem, vedeam lucruri, obiecte…si nu-mi doream decat sa dorm, sa dorm…

„Eu sunt Ileana. Poti sa-mi spui Ana…e mai simplu”-intinsei mana intr-un gest minim de politete. „Macar atat sa fiu in stare sa fac daca de conversatie nu sunt in stare acum”. –gand fugar trecand prin ceata mintii mele obosite de nesomn…

„Stefan”- simtii mana puternica strangandu-mi bland degetele reci.

Atunci l-am privit mai bine…atat de bine cat ne puteam vedea in lumina slaba filtrata de abajurul din colt…Inregistrai zambetul cald, privirea luminoasa, parul usor nins de ani… Barbat matur, stapan pe sine, gesturi nestudiate, naturalete…si oboseala mea…prea acuta ca sa ma intereseze in clipa asta mai mult decat ce puteam inregistra la o prima vedere.

Ma invita sa ma asez…si-mi aduse o cana cu ceai fierbinte..”oare era deja preparat?” Un sentiment de ireal ma cuprinse…mai traisem toate astea candva? Era ceva ce-mi era cunoscut…si nu stiam ce…si nu voiam sa stiu ce…nu inca…nu in noaptea asta…
Ii auzeam vocea calda povestind…pierdusem firul…incercam sa ma concentrez asupra vorbelor lui…sa inteleg….sa nu adorm….

“S-ar putea intampla fel de fel de miracole”. “Dar trebuie sa te-nvete cineva cum sa le privesti, ca sa stii ca sunt miracole. Altminteri, nici macar nu le vezi. Treci pe langa ele si nu stii ca sunt miracole. Nu le vezi…”

“Imi pare rau ca nu te pot urmari”, vorbii intr-un tarziu. “Mi-ar fi placut sa te pot intelege…”

„Avem timp…avem tot timpul din lume…ai sa intelegi intr-o zi.
Acum dormi.
Dormi sub priviri rabdatoare….”

Sorry comments are closed for this entry